Numele țărilor lumii în Antichitate
- Istorie -

 

Sâmbătă, 11 Decembrie 2021

   

Numele țărilor lumii în Antichitate.
Națiunile din trecut erau în continuă schimbare, obiceiuri, tradiții, teritorii dar și numele acestora.
Vom cunoaște ce nume purtau și ce țări reprezintă azi această istorie încărcată de mii de ani.
Antichitatea este epoca istorică de la inventarea scrierii și începutul înregistrărilor istorice până la debutul Evului Mediu.

UPDATE 14 Decembrie

Vom începe cu țara noastră natală, România, în trecut purta numele Dacia.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
România Dacia Sarmizegetusa Rubobostes
Oroles
Burebista
Deceneu
Comosicus
Scorilo
Duras
Decebal

Populația acestuia erau geto-dacii, care erau împărțiți într-un număr mai mare de state, iar ei ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea Neagră (est), Dunărea (sud) și Carpații Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau aceste hotare: spre est peste Nistru, ”înaintând până spre Bug”, iar spre vest, ”ajunseră până la Dunărea panonică”.
Unificarea triburilor dacice de către Burebista 60 î Hr.
O inscripție grecească din Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: ”cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia”. Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa. De asemenea, pentru a obține aceste succese, Burebista, ajutat și de preotul Deceneu a săvârșit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe „abstinență și sobrietate și ascultare de porunci”. Dacă la început capitala a fost la Argedava, Burebista a construit una nouă: Sarmizegetusa.

 

Denumire străveche Capitala Conducători
importanți
Italia Imperiul Roman Roma Iulius Cezar
Augustus
Caligula
Nero
Domițian
Traian
Hadrian
Marcus Aurelius
Commodus
Constantin cel Mare

Fiind o civilizație a Epocii Fierului, deținea teritoriile din jurul Mării Mediterane în Europa, Africa de Nord și vestul Asiei. Imperiul Roman a fost mai târziu divizat în Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Roma și apoi la Ravenna, și Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol.
Generalul Iulius Cezar a fost numit dictator pe viață, dar a fost asasinat în anul 44 î Hr în urma unui complot al senatorilor. Au reizbucnit astfel războaiele civile care s-au încheiat cu victoria lui Octavianus Augustus, nepotul și fiul adoptiv al lui Cezar, care l-a învins pe generalul Marcus Antonius în Bătălia de la Actium din anul 31 î Hr. După anexarea Egiptului Ptolemaic a luat sfârșit oficial epoca elenistică marcată cu cuceririle lui Alexandru cel Mare în Orient.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Iran Persia Persepolis Cirus cel Mare
Darius I
Xerxes I
Alexandru cel Mare


A fost un imperiu iranian ce a dominat Asia de Sud și de Sud-Vest între 550 î Hr, de la cucerirea mezilor de către Cirus cel Mare, până în 330 î Hr.
Teritoriul său cuprindea Iranul, Afganistanul, Irakul, Turcia, Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Ciprul și porțiuni din România, Bulgaria, Grecia, Arabia Saudită, Libia, Sudanul de Nord, Caucaz, India, Asia Centrală și chiar din China, cu o suprafață totală de 8.000.000 km2.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Grecia Sparta Atena

Leonidas
Pausanias
Cleomenes
Menelau

Sparta a fost înființată în secolul al VIII-lea î.Hr. de dorieni⁠ în regiunea Laconia. Era organizată ca stat militar, având o armată terestră puternică.
Tradiția antică spune că 300 de spartani au reușit să țină în frâu mai mult de 1.000.000 de persani timp de 3 zile și 3 nopți. Această ispravă a dat curaj grecilor, care au reușit ulterior să învingă imensa armată persană.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Irak Mesopotamia Babilon

Nabucodonosor
Hammurabi

Numele provine din cuvintele grecești mesos "între" și potamos "râu", referindu-se la zona dintre râurile Eufrat și Tigru (râu) (denumirea arabă este "Bayn Nahrain" "între două râuri"). Suprafața fertilă udată de aceste două râuri este cunoscută ca fiind "Leagănul civilizației omenirii".

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Bulgaria Tracia Serdica

Aparținând de Dacia

Este denumirea din antichitate a teritoriului de la sud de Dunăre, între Pontul Euxin (Marea Neagră), Propontida (Marea Marmara), Marea Egee, râul Mesta (Nestus) și râul Morava (Margus), învecinându-se în apus cu Iliria și cu Macedonia și era locuit de neamurile tracice. Aceasta era cunoscută sub denumirea de ”Moesia”.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Franța Galia Lugdunum
Lyon

Brennus
Vercingetorix

A fost regiunea Europei de Vest care includea nordul Italiei moderne, Franța, Belgia, Elveția occidentală și părți ale Olandei și ale Germaniei pe partea vestică a fluviului Rin. În antichitate, galii, un popor celtic, locuiau pe acest teritoriu, precum și în alte părți a Europei, vorbind limba galică.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Mexic Maya Yucatan

Bahlam Yaxuun Tihl

Civilizația mayașă este o civilizație mesoamericană care și-a atins apogeul în perioada dintre anii 300 și 900, cunoscută atât pentru scrierea sa logosilabică—cel mai sofisticat și dezvoltat sistem de scriere din Americile precolumbiene—cât și pentru arta, arhitectura, matematica, calendarul și sistemul său astonomic.
Zona din sudul regiunii a atins apogeul în timpul perioadei clasice a civilizației Maya (250-900 d Hr), și a construit marile orașe de piatră și monumente, care au fascinat exploratori și cercetători din regiune.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
China Xia Peking

Qin Shi Huang
Shang Dynasty
Zhou Dynasty
Qin Dynasty
Han Dynasty

Civilizația chineză își are originea în diverse centre regionale de-a lungul văilor fluviului Galben și a fluviului Yangtze din epoca neolitică.
Cu mii de ani de istorie continuă, China este una dintre cele mai vechi civilizații din lume.[1] Istoria scrisă a Chinei începe încă din timpul dinastiei Shang (1700-1046 î Hr).
Teritoriul de acum al Chinei a fost locuit de Homo-erectus în urmă cu mai mult de un milion de ani. Un studiu recent arată că instrumentele din piatră găsite la sit-ul Xiaochangliang sunt vechi de 1360000 ani. Situl arheologic de la Xihoudu din provincia Shanxi reprezintă cea mai veche utilizarea înregistrată a focului de către Homo erectus, care datează de aum 1270000 ani.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Liban Fenicia Byblos

Ahiram al Feniciei
Pygmalion al Tirului

La culmea dezvoltării sale între 1100 și 200 î Hr, civilizația feniciană s-a răspândit pe țărmurile Mării Mediterane, din Levant până în Peninsula Iberică.
Fenicienii au ieșit în prim plan după declinul celor mai multe culturi majore în cursul colapsului din Epoca Târzie a Bronzului (1150 î Hr). Au creat o rețea comercială maritimă extinsă care a durat peste un mileniu și au devenit puterea comercială dominantă de-a lungul unei mari părți din antichitatea clasică. Comerțul fenician a contribuit și la facilitarea schimbului de culturi, idei și cunoștințe între marile leagăne ale civilizației, cum ar fi Grecia, Egipt și Mesopotamia.
Cea mai cunoscută moștenire a lor este cel mai vechi alfabet din lume, pe care l-au transmis în întreaga lume mediteraneană. Fenicienilor li se atribuie și inovații în construcția navală, navigație, meșteșuguri, agricultură și guvernare. Se crede că rețeaua lor comercială internațională a favorizat bazele economice, politice și culturale ale civilizației occidentale clasice.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Israel Canaan Samaria

Saul
David
Solomon

Canaan a fost un teritoriu situat în sud-estul Mării Mediterane, aflat la sudul și in prelungirea ținutului locuit de fenicieni. Acest teritoriu a fost populat în antichitate, o perioadă de timp, de canaaniți. Teritoriul, inițial redus la coasta mării, echivalează și cu "Țara Promisă" triburilor evreiești antice (13:1-4), cu Țara lui Israel și cu Palestina sau Iudeea de mai târziu.

 

Denumire străveche Capitala Conducători importanți
Anglia Britania Camulodunum

Brutus I
Marganus I
Constantin cel mare
Arthur

Între secolele VII î Hr - V î Hr, triburile celtice de pe continentul european au început să migreze pe insulele britanice. Avansați din punct de vedere tehnologic, în comparație cu locuitorii inițiali, aceștia au început să domine viața politică și culturală din Britania.
Primele invazii romane succesive, din Galia, au avut loc în anul 53 î.Hr., sub comanda lui Iulius Cezar. Aceste invazii, însă, nu au condus la o ocupare permanentă a teritoriului de catre romani, ci doar la deschiderea de rute comerciale între Roma și Britania. Revoltele din Galia au oprit orice gând de cucerire pe care îl avea Cezar.

 

 

Website oficial: www.orangehub.ro
Facebook: Photography orangehub.ro

Citește și alte articole aici
-> Blogul lui cocktail

 

Câteva imagini istorice

       

Ai ceva de spus despre acest articol?
Dacă nu vrei să-ți apară Comment-ul și pe Facebook atunci debifează căsuța "Post to Facebook".

 

Da-ne Like pe Facebook si primesti noutati in fiecare zi.

Asteapta  5  secunde.. Inchide